Maria și Ella Neagoe, surorile tinerei de 34 de ani care a fost găsită decedată într-un apartament de pe strada 14 Octombrie din Târgu Jiu, au transmis mesaje în urma acestei tragedii. „Încă un înger ...
Surorile Wendy și Flavia Bunea, cu cetățenie româno-franceză, vor reprezenta țara noastră în acest weekend la Campionatele Mondiale de ciclocros de la Lievin, din Franța.
Două surori au dispărut fără urmă în orașul scoțian Aberdeen. Originare din Ungaria, surorile de 32 de ani erau extrem de apropiate, făceau mai totul împreună și păstrau distanța de alte persoane.
Imediat după încheierea Campionatelor Naționale de spadă de la București, lotul național de cadete s-a deplasat la Open-ul European de la Novi Sad, Serbia. Iar sătmărencele de la LPS Satu Mare și CS ...
Sâmbătă, la prestigioasa competiție continentală Novi Sad Open, dedicată cadeților și organizată sub egida Confederației Europene de Scrimă (EFC), spadasinele sătmărence Johanna și Júlia Kurtinecz au ...
Rudele acesteia sunt în stare de șoc și nu pot înțelege nici acum cum o astfel de tragedie s-a putut întâmpla. Maria, una dintre surorile sale, și-a strigat suferința prin intermediul rețelelor de ...
Twin big sisters dancing and having fun with little sister. Cu licențele scutite de redevențe, plătești o singură dată pentru a utiliza imagini și secvențe video protejate prin drepturi de autor în ...
Fostul concurent de la „Casa Iubirii” a dezvăluit totul abia acum. Răspunsul pe care iubita lui îl aștepta de mult timp: „Surorile mele...” Patrick a recunoscut în fața Biancăi ce cred rudele lui ...
Amy și Tammy Slaton, surori pline de viață, dar suferind de obezitate morbidă, își continuă cura de slăbire și au parte, mai mult ca oricând, de un carusel de emoții. [AL-T] ...
Incidentul s-a petrecut în prima săptămână de lucru a tânărului Bogdan în depozit, după ce fusese transferat de la secția de ambalare. În timp ce încerca să încarce două paleți cu cutii de șuruburi ...
Într-o companie selectă, pugilistul arădean Andrei Marcu (Motorul) a lăsat o excelentă impresie la Dracula Open, cel mai puternic turneu de box organizat în România, unde a cucerit medalia de argint ...
Mii de manifestanți au ieșit pe străzile din Washington scandând împotriva lui Trump-FOTO-Captură X @aletweetsnews Mii de oameni au manifestat, sâmbătă, la Washington, împotriva politicilor lui Donald ...
一些您可能无法访问的结果已被隐去。
显示无法访问的结果